Chiar şi naturaliştii prozaici devin, în cele din urmă, poeţi când încep să descrie cocoşul de stâncă oranj din Guyana, o pasăre fermecătoare, dar puţin cunoscută din pădurea tropicală amazoniană. „O flacără strălucitoare“, a scris un naturalist. „O cometă incandescentă“, a spus un altul. „Greu de depăşit în . . . farmec absolut“, a declarat un al treilea. Toţi aceşti naturalişti sunt de acord că, odată ce l-ai zărit, nu-l mai poţi uita. Însă de ce această pasăre de mărimea unui porumbel este de neuitat? Un motiv ar fi aspectul ei plin de culoare.
Masculul îşi etalează ţanţoş creasta portocalie asemănătoare cu un evantai, care îi acoperă tot ciocul. Dunga castanie de pe margine scoate în evidenţă forma perfect semicirculară a crestei. De la creastă până la gheare, masculul este acoperit cu pene care sunt aproape toate portocalii. Aripile lui negre cu vârfurile albe sunt acoperite cu un strat de puf portocaliu-auriu, care dă impresia că ar fi învelit cu un şal. „Forma şi aspectul sunt atât de frumoase, încât nu pot fi descrise în cuvinte“, conchide cartea Birds of the Caribbean. 
Următoarea generaţiePenajul şters al femelei este o acoperire perfectă pentru cele două ouă maronii, cu picăţele, pe care ea le depune într-un imens cuib de noroi, lipit cu salivă de un perete de stâncă. După patru săptămâni, timp în care mama cloceşte ouăle, puii ies din găoace. Deşi la naştere nu se remarcă prin frumuseţe, ei sunt bine echipaţi pentru a face faţă vieţii din cuib. La scurt timp după ce au ieşit din găoace, ei îşi înfig ghearele ascuţite în căptuşeala cuibului, iar cu ajutorul picioarelor lor puternice stau atârnaţi, ţinându-se bine, ori de câte ori mama îşi face loc pentru picioare, explică cercetătoarea Pepper Trail.
Mama îşi hrăneşte cu conştiinciozitate puii, aducându-le fructe şi, uneori, insecte sau şopârle. După un an, penajul tânărului mascul este tot maroniu, însă pe cap el poartă deja plin de mândrie o micuţă creastă. Când are doi ani, penele lui maronii sunt înlocuite de pene de culoare portocaliu-aurie, devenind astfel „una dintre cele mai frumoase păsări din lume“, după cum a scris un naturalist.
Chiar dacă pădurea, locuinţa cocoşului de stâncă, este distrusă, iubitorii naturii speră că omul îi va da o şansă acestui artist amazonian plin de culoare să-şi poată continua fascinantul dans al vieţii.
Această specie este diferită de cocoşul de stâncă roşu, care trăieşte pe versanţii munţilor Anzi din Bolivia, Columbia, Ecuador şi Peru.
Buletinul de identitate al cocoşului de stâncă:
Numele ştiinţific: Rupicola rupicola
Familia: Cotingidae
Aria de răspândire: nordul Americii de Sud, bazinul Amazonului şi zonele din jur
Lungimea: aproximativ 30 cm
Cuibul: construit din noroi şi plante lipite cu salivă; cântăreşte 3,9 kg
Puii: de obicei, depune două ouă pe an; perioada de incubaţie este de 27 sau 28 de zile („una dintre cele mai lungi perioade de incubaţie cunoscute la păsările din familia Passeres“)sursa: watchtower 2007 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu